Scoala si educatia in ochii copiilor

In februarie  2014 am provocat elevii unei clase a VII-a la un atelier de imaginatie si improvizatie. La  prima intalnire au venit 6 si-am stabilit impreuna sa continuam exercitiul saptamanal.  Au urmat intalniri cu din ce in ce mai multi elevi care veneau pentru ca era oaza din saptamana in care ei putea sa-si exprime liber ideile si sa creeze impreuna experiente relevante de invatare. Am avut ultima intalnire in prag de vacanta mare si-a ramas sa ne reintalnim la anul, sa punem la cale un spectacol ce imbina  joaca si creativitatea lor cu exercitii din teatru si improvizatie. In numeroase dati, i-am intrebat despre cum vad ei scoala – ce le place si ce-ar trebui schimbat . Azi am primit raspuns scris de la una dintre eleve, Alexandra,  raspuns pe care vi-l impartasesc aici. Textul ii apartine in intregime.

Educatia

In ochii mei, elev de clasa a VII-a totul este complicat.

Unii profesori vor ca la orele lor sa fii mereu de nota zece, dar ei poate nu se gandesc ca pe langa ora lor mai avem inca cinci ore la care profesorii isi doresc sa fii de zece. Da, poate asta este corect, dar si noi putem alege sau intelege ce se preda la o anumita materie mai mult. Imi amintesc ca la inceput se dau teste initiale si am dat sase intr-o zi. Nu, nu este corect pentru ca noi nu putem sa retinem tot.

Copiii protesteaza fata de sistemul de invatamant in felul lor: desconsidera profesorul care ii subestimeaza, sunt nemilosi cu profesorul care nu-i poate stapani. Si totusi, subfinantarea educatiei a reusit o schimbare: azi, multi profesori nu se mai ridica la asteptarile copilului, nici ale parintelui.

Cu tot cu formare si reformare, prapastia e oricum intretinuta de acest sistem clasic, iar scoala pare azi chiar si pentru cei mai curiosi copii, o puscarie inutila, dar obligatorie. Douazeci de ani de reformare n-au fost in stare sa pregateasca tinerii pentru viata. Subfinantarea educatiei a reusit doar sa aduca in mizerie statutul de profesor.

Un profesor se ocupa numai de preferatii lui, altul da note pe poezii invatate pe de rost.  Si de unde pretentia ca toti elevii sa fie pasionati de exact ceea ce vrea profesorul din trecut cand profesorul era cineva in societate si invatamantul era de calitate.

O poveste despre profesori

Programul de master Pedagogii Alternative si Arta Teatrala in Educatie (Ped-Arte)

~o poveste despre profesori care descopera si se descopera pe ei insisi, invatand unii de la altii~

Povestea de joia aceasta este una mai speciala. Nu este despre un singur om, ci despre un grup de oameni  care inspira si se inspira unii pe altii. Este o poveste ca o vedere de sus, dintr-un balon cu aer cald, a tot ceea ce se intinde dedesubt: pasuni, varfuri cu urme de zapada, rauri si nori, catune; a tot ceea ce ar putea sta scris intre copertile unui jurnal colaborativ, in care fiecare dintre noi, studentii, scriem pe parcursul acestor 2 ani de studiu, marturie a procesului creativ si a povestii din spate, explicatie si incitare la lecturarea unor carti vii, in continua transformare.

Scriu astfel un fragment din jurnalul primului an, ce se intampla inca, a primei jumatati dintr-un experiment cu studenti pasionati de pedagogii alternative si teatru, de invatare si explorare in toate formele si culorile. Chiar si asa, pot doar schita aici aceste cateva idei ce ar putea tine loc de titlu al intregii povesti. Povestea se scrie in fiecare zi de vineri si sambata de la cele 2 mese-elipse de la facultate, din cercul de scaune de la exercitiile de teatru de miercuri, din agendele noastre zilnice si din franturile de ganduri care ne invadeaza calatoriile in noi, in comunitatile in care ajungem, in orasele carora le oferim timpul nostru.

E o poveste in care, cu cat ne adancim mai mult, cu atat e mai luminos si mai complex. La inceput zburau in jurul nostru idei razlete, ca piese de puzzle, fiecare cu alt model pe spate. Nu doar ca avem de potrivit fiecare piesa la locul ei, ci si de descoperit carui puzzle apartine. La un moment dat am inceput sa vedem ca toate modele de pe spate s-au trasformat de fapt in verde crud-atat si ca piesele pot fi combinate si alaturate in toate modurile dorite sau imaginate de noi.

Ce facem noi de fapt?

Ne jucam. Invatam. Dezbatem. Privim. Ascultam. Simtim. Intelegem. Sintetizam. Exploram. Intrebam. Raspundem. Cu si despre pedagogii alternative: deocamdata Freinet, Montessori,Waldorf si exercitii teatrale care ne deschid si largesc spatiul de confort si pe care le putem folosi in lucrul cu elevii (ca metode de predare, de cunoastere, de coordonare a grupului..). Toate variantele de mai sus, in acelasi timp.

Am ajuns la scopul experimentului nostru, fara sa-l cautam dinadins: luam farame de invataura, stiluri, idei si cream mixul care ni se potriveste – noua si celor pe care ii inspiram ;  experimentam, adaptand, jocuri si metode; descoperim oameni ale caror idei, vizuni si magie rezonam; construim impreuna. Un program de master – calatorie si pregatiri de drum, experiment si revolutie, realitati si vise impartasite, intrebare si raspuns – care zi de zi ne provoaca sa privim in jur si sa vedem in noi.

Articol publicat initial pentru Bugetarii veseli, in cadrul proiectului “Povestea de joi”